Despre Mobexpert Office

În iunie 1993, Mobexpert Office deschidea primul magazin specializat în distribuţia mobilierului de birou. Reacţia pozitivă primită de la clienţi, parteneri de afaceri, publicul larg, a condus la dezvoltarea propriei reţele de magazine de mobilier de casă şi birou. Această dezvoltare a venit ca un pas strategic firesc.

10 magazine Mobexpert Office

Mobexpert Office se află în 10 dintre cele 32 de magazine Mobexpert din marile oraşe. Astfel, atât produsele fabricate de grupul Mobexpert, cât şi cele importate ajung la clienții noștri în mod direct, fără adaosuri comerciale suplimentare.

6 fabrici Mobexpert în țară

Grupul Mobexpert deţine 6 fabrici în patru centre de producţie deschise în Bucuresti, Dej, Târgu Mures şi Suceava. Fabrica Samus Mex este specializată în productia de serie de mobilier de casă - living, dormitoare, mic mobilier. Studiile arată că, în Franţa, piaţa predilectă a fabricii, o locuinţă din zece este mobilată cu produse Samus Mex.

Dotată cu linii tehnologice performante, Modulo Mex este cea mai nouă fabrică a grupului Mobexpert, specializată în producţia de mobilier modern de casă, din PAL melaminat, în serii mari. Mobexpert Prod produce mobilier modern pentru living, dormitor şi bucătărie, precum şi mobilier de birou game operaţionale şi directoriale. Fabrica de la Târgu Mureş este singura fabrică de mobilier din România care are o productivitate per angajat la acelaşi nivel cu fabricile europene.

Ergo Mex este cel mai important producător român de scaune şi fotolii de birou.

În fiecare an, Grupul investeşte în fabricile sale peste 2 milioane de euro, în utilaje, tehnologii avansate şi în sisteme noi de producţie.

Servicii Mobexpert Office

Serviciile Mobexpert Office au fost create în așa fel încât clienții să aibă acces ușor și rapid la produse de calitate. Imaginea companiei depinde de identitatea brand-ului, valorificate cu grijă de către arhitecții Mobexpert Office în momentul realizării simulărilor de amenajare interioară a spațiului de lucru.

Consilierea specializată din magazin sau de la sediul clientului, transportul şi instalarea, garanţia şi postgaranţia asigurate chiar în magazin, continuitatea gamelor, disponibilitatea în stoc, serviciile de depozitare şi relocare sunt doar câteva din avantajele pe care Mobexpert Office le-a dezvoltat într-un pachet complet de servicii.

TOP